Împărțirea de la Babilon

Împărțirea de la Babilon a fost o înțelegere care a avut loc la Babilon în 323 î.Hr., după moartea lui Alexandru cel Mare, între generalii săi, prin care aceștia și-au atribuit părți din imperiul cucerit de Regatul Macedoniei în dauna Imperiului Persic^[2].

La moartea lui Alexandru cel Mare, acest imperiu a devenit, timp de peste 40 de ani (323 i.Hr.-281 i.Hr.), teatrul unui război civil între generalii săi, numiți „diadohi”. Aceasta nu a împiedicat amprenta culturală și administrativă lăsată asupra țărilor cucerite de Alexandru, îndeosebi ținuturile riverane ale Mediteranei orientale, să dea naștere unei strălucite civilizații elenistice care a supraviețuit chiar și cuceririi romane, durând peste 1300 de ani (devenind creștină în ultimele sale opt secole: este perioada denumită „bizantină” de Hieronymus Wolf în lucrarea sa Corpus Byzantinæ Historiæ din 1557).

Context

Împărțirea de la Babilon a fost rezultatul unui compromis intermediat de Eumenes, ca urmare a unui conflict de interese între susținătorii generalului Meleager care dorea să i se dea puteri depline lui Filip al III-lea al Macedoniei, și susținătorii generalului Perdiccas care dorea să aștepte nașterea unui moștenitor al lui Alexandru (viitorul Alexandru al IV-lea al Macedoniei) pentru ca să-i dea conducerea imperiului sub controlul unui regent. Conform acordului, Filip al III-lea a devenit rege, dar Perdiccas, ca regent, conducea de fapt și a gestionat reîmpărțirea teritoriilor între foștii generali și satrapi ai lui Alexandru cel Mare. Meleager și aproximativ 300 dintre susținătorii lui au fost eliminați de Perdiccas.

Împărțirea

Imperiul a fost împărțit în regate conduse de „diadohi” sau de succesorii acestora care, în cele din urmă, și-au atribuit astfel teritoriile imperiului:

Europa

Macedonia a fost obținută de către Antigonizi.

Macedonia, Grecia, Epirus au fost date generalului Antipater:
Iliria - Arrian și Diodoros spun că au fost date tot lui Antipater,
Tracia - toate sursele îl indică pe Lisimahos ca satrap al Traciei (321-306 î.Hr.).

Asia Mică

Asia Mică (Anatolia) a fost obținută de către Attalizi:

Frigia Mare, Frigia, Capadocia și Paflagonia, Lidia și Cilicia,
Caria,
Licia și Pamfilia.

Orientul apropiat

Teritoriile din vestul Asiei (Siria, Mesopotamia și Persia) au fost obținute de către Seleucizi, formând Imperiul Seleucid :

Persia - ambele surse, Diodoros și Dexippos, îl indică pe Peucestes,
Siria, Mesopotamia - au fost date lui Laomedon din Mitilena și, respectiv, lui Arcesilaos,
Babilonia - potrivit lui Diodoros, probabil a fost dată arhontelui de la Pella,
Carmania - Tlepolemos a fost numit satrap în Carmania pe viață (potrivit scrierilor lui Diodoros),
Hircania (azi în nordul Iranului) și satrapia Parția - lui Fratafernes,
Media Mică - persianului Atropates,
Media Mare - lui Peithon,
Susiana - Justin^[3] spune că a fost dată lui Scinos.

Asia Centrală

Bactria și Sogdiana - lui Filip,
Drangiana și Aria, Arachosia și Gedrosia - lui Stasanor și Sibirtios,
Paropamisia - tatălui vitreg al lui Alexandru: Oxiartes din Bactria,
India și regiunea Pengeab - regilor Paurava (Porus) și Takkasîlî (Taxiles) : aceste posesiuni indiene au fost pierdute, regii respectivi recăpătându-și independența.

Africa

Egiptul, Libia și Arabia a fost obținute de către dinastia Ptolemeică, astfel formându-se Egiptul Ptolemeic.

Note

^ Diodor, Bibliotheca historica 18,2,4.
^ Plutarh, Alexander 76,9.
^ Junianus Justinus, Historiarum Philippicarum 13,2,12; Curtius Rufus, Historiae Alexandri Magni 10,6,15.