Biserica de lemn din Luncoiu de Sus

Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” din Luncoiu de Sus, comuna Luncoiu de Jos, județul Hunedoara.

Biserica de lemn din Luncoiu de Sus, comuna Luncoiu de Jos, județul Hunedoara a fost construită în anul 1785. Are hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Biserica nu a fost introdusă în noua listă a monumentelor istorice.

Istoric și trăsături

Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” din Luncoiu de Sus a fost ridicată în jurul anului 1785, în partea nordică a satului, în locul numit „După Oaș”; inscripția de pe ancadramentul ușii dinspre naos marchează momentul strămutării edificiului pe actualul amplasament, dintr-o vatră mai veche a localității: „S-au făcut 1803, scris-am eu popa Dănilă din Luncoiu de Sus”. Pereții lăcașului înscriu planul dreptunghiular, cu absida decroșată, de formă pentagonală. Foișorul deschis al turnului-clopotniță scund, prevăzut cu o fleșă evazată impunătoare, a fost înfundat parțial cu placaj; aceeași metodă s-a aplicat, în 1974, și în cazul suprafeței interioare a pereților. Alte reparații au avut loc în anii 1864, 1947 și 1963; în cadrul celei din urmă tabla a luat locul șiței clasice. Anterior, șindrila a fost reînnoită periodic; pe filele unui Apostol (Blaj, 1802) s-a notat: „La anul 1829 aprilie 29 s-a făcut șindrilitu bisericii cu turn cu tot cu 45 de zloți și mâncare și o litră de vinars. Absența picturii murale a fost suplinită printr-o bogată zestre de icoane pe sticlă, executate în 1815. Biserica este menționată de conscripțiile anilor 1805 și 1829-1831.[1].

Bibliografie

Studii regionale
  • Dobrei, Florin: Bisericile ortodoxe hunedorene, Editura Eftimie Murgu, Reșița, 2010.
  • Greceanu, Eugenia (). „Tehnică și măiestrie în arhitectura de lemn a județului Hunedoara”. Monumente Istorice și de Artă. 1983 (I): 59–65. 
  • Cristache-Panait, Ioana (). Arhitectura de lemn din județul Hunedoara. București: ARC. ISBN 973-99717-2-5. 

Note

  1. ^ Florin Dobrei, pag.405

Vezi și

Legături externe

  • Fișă monument


v  d  m
Biserici de lemn din Hunedoara

Abucea  · Almaș-Săliște  · Almașu Mic  · Almașu Mic de Munte  · Almășel  · Alun  · Arănieș  · Bacea  · Basarabasa  · Baștea  · Bărăștii Iliei  · Bătrâna  · Bejan  · Birtin  · Boia Bârzii  · Boiu de Jos  · Boz  · Brădățel  · Brâznic  · Bretea Mureșană  · Brotuna  · Bulzeștii de Jos  · Bulzeștii de Sus  · Bunești  · Bunila  · Căbești  · Căinelu de Jos  · Căraci  · Cărmăzănești  · Căzănești  · Câmpuri de Sus  · Cerbia  · Cernișoara-Florese  · Certeju de Jos  · Chergheș  · Ciulpăz  · Chimindia  · Crișan  · Ciungani  · Cuieș  · Cutin  · Curechiu  · Dănulești  · Dâlja Mare  · Dealu Mare  · Deleni  · Dobroț  · Dumbrava de Jos  · Dumbrava de Sus  · Dumbrăvița  · Feregi  · Furcșoara  · Gialacuta  · Glodghilești  · Godinești  · Gothatea  · Grohot  · Grosuri  · Groș  · Hărțăgani  · Holdea  · Lăpugiu de Jos  · Lunca  · Lunca Cernii de Jos  · Luncani  · Luncoiu de Jos  · Luncoiu de Sus  · Luncșoara  · Lupeni  · Merișoru de Munte  · Mesteacăn  · Micănești  · Mintia  · Muncelu Mare  · Muncelu Mic  · Obârșa  · Ocișor  · Ociu  · Panc-Săliște  · Peștera  · Petroșani  · Petroșani-Maleia  · Petroșani-Sălătruc  · Podele  · Pogănești  · Poienița Tomii  · Poienița Voinii  · Potingani  · Prăvăleni  · Rădulești  · Ribicioara  · Rovina  · Runcșor  · Runcu Mare  · Runcu Mic  · Sălătruc  · Sălciva  · Săliștioara  · Sârbi  · Socet  · Stănija  · Stâncești  · Stejărel  · Stoieneasa  · Străuții de Jos  · Sulighete  · Șoimuș  · Șteia  · Tătărăști  · Târnava  · Târnava de Criș  · Târnăvița  · Tisa  · Tiulești  · Tomnatecu de Jos  · Tomnatecu de Sus  · Ulm  · Valea Lungă  · Valea Mare de Criș  · Valea Poienii  · Vălari  · Vălari-Buzdular  · Vălișoara  · Vețel-Vulcez  · Vica  · Visca  · Vorța  · Zam  ·

Zdrapți
Biserica de lemn din Vălari

Biserici de lemn din România