Ivan Franko

Ivan Iakovlevici Franko
Ivan Iakovlevici Franko
Date personale
Născut	27 august 1856[1][2][3][4] Nahuievîci, Q11825583⁠(d), Regatul Galiției și Lodomeriei, Imperiul Austriac[5][4]
Decedat	28 mai 1916 (59 de ani)[1][6][2][3] Lemberg, Regatul Galiției și Lodomeriei, Austro-Ungaria[7][4]
Înmormântat	cimitirul Lîceakiv[*]​[8]
Căsătorit cu	Franko Olha Fedorivna (Horujînska)[*][[Franko Olha Fedorivna (Horujînska) |​]]
Copii	Petro Franko[*][[Petro Franko (Ukrainian academic and politician)|​]] Anna Klyuchko[*][[Anna Klyuchko |​]] Taras Franko[*][[Taras Franko |​]] Andriy Franko[*][[Andriy Franko (Ukrainian philologist and ethnographist)|​]]
Cetățenie	Imperiul Austriac
Ocupație	scriitor, om politic
Locul desfășurării activității	Liov[9]
Limbi vorbite	limba ucraineană[10] limba poloneză limba germană
Partid politic	Partidul Radical Ucrainean[*]​
Studii	Universitatea din Liov Universitatea din Cernăuți Universitatea din Viena
Activitatea literară
Limbi	limba germană limba poloneză
Mișcare/curent literar	romantism realism
Patronaj	Universitatea din Viena
Specie literară	poezie, roman
Opere semnificative	Kameneari[*][[Kameneari |​]]
Modifică date / text

Ivan Iakovîci Franko (în ucraineană Іван Якович Франко; n. 27 august 1856, Nahuievîci, Q11825583^⁠(d), Regatul Galiției și Lodomeriei, Imperiul Austriac – d. 28 mai 1916, Lemberg, Regatul Galiției și Lodomeriei, Austro-Ungaria) a fost un poet, scriitor, publicist și om politic ucrainean din Galiția, considerat a fi, alături de Taras Șevcenko, cel mai important clasic al literaturii ucrainene. A scris drame, poezii lirice, povestiri, eseuri și versuri pentru copii.

Atât Universitatea din Liov, cât și orașul (cu toată oblastia) Ivano-Frankivsk, sunt numite în cinstea sa. Începând cu anul 2018 apare și pe bancnota de 20 de grivne, acompaniat de imaginea Operei din Liov pe verso.

Viața și activitatea

Fiul unui fierar de țară, Iakiv Ivanovici Franko și al Mariei Mikolaivna, Franko a absolvit gimnaziul din Drohobycz în 1875 și a început să studieze filologia clasică și limba și literatura ucraineană la Universitatea din Lemberg (ulterior Universitatea de Stat Ivan Franko din Lviv), unde a devenit socialist și a contribuit la ziare politice și literare.^[11]

Primele sale scrieri literare - poezii (1874) și romanul Petrii i Dovbușcinski (1875) au fost publicate în revista studențească Druh (Prietenul). Activitățile politice și publiciste ale lui Franko au atras atenția poliției, astfel că în 1877 a fost arestat împreună cu Mihailo Pavlik, Ostap Terlețki și alții, pentru răspândirea propagandei socialiste. După o detenție de 8 luni, Franko s-a întors cu o ardoare și mai mare la activitatea politică. El a ajutat la organizarea unor grupuri de muncitori în Lviv, a contribuit cu articole în ziarul polonez Praca (Munca) și a studiat operele lui Karl Marx și Friedrich Engels.

În 1875 a înființat împreună cu Pavlik revista Hromadskii druh care a fost confiscată de autorități. În 1880 Franko a fost arestat din nou și acuzat de incitarea țăranilor împotriva autorităților. După ispășirea unei pedepse de 3 luni, a fost eliberat , însă a fost ținut sub supravegherea poliției și a fost obligat să-și întrerupă studiile universitare. În 1881 Franko a publicat în colaborare revista lunară Svit, iar după închiderea acesteia în 1882 a editat revista Zoria (Lviv) și ziarul Dilo (1883-1885). În mai 1886 s-a căsătorit cu Olha Fedorivna Horujinska din Kiev. Pentru un timp a fost colaborator la ziarul Pravda.

Legăturile cu compatrioții din Ucraina de pe Nipru au condus la a treia arestare în 1889. În anul următor, cu sprijinul lui Mihailo Drahomanov, Franko a înființat în colaborare Partidul Radical Ruten-Ukrainean de orientare panslavistă și a redactat programul acestuia. Împreună cu Mihailo Pavlik a publicat organele partiduluoi, Narod (1890-1895) și Hliborob (Lviv, Kolomia) (1891-1895).^[12] În 1899 a apărut o criză în Partidul Radical și Franko s-a alăturat populiștilor în fondarea Partidului Național Democratic, în care a activat până în 1904, când s-a retras din viasța politică. Implicarea politică activă și întemnițarea ocazională i-au întrerupt studiile universitare, care au fost continuate mai întâi la Universitatea din Cernăuți (1891), unde a pregătit o dizertație asupra lui Ivan Vișenski și apoi la Universitatea din Viena în 1891, unde la 1 iulie 1893 a susținut o teză de doctorat asupra romanului Varlaam și Ioasaf, sub conducerea eminentului slavist Vatroslav Jagici. În 1894 a fost numit lector la disciplina Istoria literaturii ucrainene la Universitatea din Lviv. În anii 1894-1897, împreună cu soția sa a publicat revista Jîtie i slovo. A devenit critic al socialismului marxist și a sprijinit naționalismul ucrainean.

Franko este autorul a aproximativ 6.000 de lucrări literare, inclusiv 10 culegeri poetice, 1 colecție de poezii (în total 50), 10 lucrări majore în proză și aproximativ 100 de nuvele, împreună cu peste 3.000 de articole jurnalistice. A scris în ucraineană, germană, poloneză, rusă și bulgară și vorbea fluent 14 limbi. A sprijinit mișcarea feministă, promovată în spațiul ucrainean și de alte figuri precum Olha Kobîleanska. Contemporanii îl numeau om instituție (sau enciclopedie). Ivan Franko a fost primul nominalizat din Ucraina care a fost luat în considerare pentru Premiul Nobel pentru Literatură. Numirea sa a fost înaintată de savantul vienez Josef Zastyrets în 1915, dar scrisoarea a sosit abia după ce lista candidaților fusese deja finalizată. În 1916, Ivan Franko a murit și, conform regulilor Comitetului Nobel, premiul se acordă doar nominalizaților în viață. ^[13]

Cariera literară a lui Franko a fost caracterizată printr-o deplasare treptată de la romantism la realism. Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără romanele Borislavul rîde și Boa constrictor și poemul filosofic Cain. Ivan Franko a fost și un cunoscut militant panslavist și socialist.

Cu ocazia centenarului zilei sale de naștere, în 1956, s-a lansat un film în memoria sa. Ivan Franko a fost interpretat de celebrul actor și regizor Serghei Bondarciuk, același om care a regizat filmul Război și Pace(laureat cu Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin).^[14]

Opera

• 1878: Boa constrictor
• 1881: Borislav râde (Borislav smeëtsia, Борислав сміється)
• 1883: Zahar Berkut (Захар Беркут)
• 1886: Învățătorul (Ucitel', Учитель)
• 1887: Din înălțimi și adâncuri (Z veršin in nizin, З вершин і низин)
• 1894: Fericirea furată (Ukradene ščastia, Украдене щастя)
• 1896: Frunze veștejite (Zîviale lîstia, Зів'яле листя)
• 1900: Zile de toamnă (Iz dnīv jurbi, Із днів журби)
• 1900: Ivan Vișenski (Іван Вишенський)
• 1900: Cărări încrucișate (Perehresni stejki, Перехресні стежки)
• 1905: Moise (Moissei, Мойсей).

Note

Vezi și

• Vatroslav Jagić
• Aleksander Brückner