Mușchiul flexor lung al policelui

Mușchiul flexor lung al policelui (în albastru)

Mușchiul flexor lung al policelui sau mușchiul lung flexor al policelui (Musculus flexor pollicis longus) este un mușchi lung și plat, așezat pe marginea radială (laterală) a feței anterioare a antebrațului, sub mușchii superficiali. Se află în al treilea plan al mușchilor anteriori ai antebrațului, lateral de mușchiul flexor profund al degetelor.

Inserțiile

Are originea pe fața anterioară a radiusului în 3/4 proximale (mai sus de originea mușchiului pătrat pronator) și pe porțiunea laterală corespunzătoare a membranei interosoase. Uneori are originea și pe procesul coronoid al ulnei (Processus coronoideus ulnae) și pe epicondilul medial al humerusului (Epicondylus medialis humeri).

Are corpul muscular relativ scurt, care de la jumătatea antebrațului se continuă cu un tendon lung, care trece înapoia retinaculului flexorilor prin canalul carpian, apoi se angajează în palmă medial de eminența tenară, fiind înconjurat de o teacă - vagina tendonului mușchiului flexor lung al policelui (Vagina tendinis musculi flexoris pollicis longi).

Tendonul se termină inserându-se pe fața anterioară a bazei falangei distale a policelui.

Raporturi

La antebraț este acoperit anterior de mușchiul flexor superficial al degetelor și mușchiul flexor radial al carpului, iar distal de mușchiul brahioradial; între acești mușchi și mușchiul flexor lung al policelui se află vasele radiale (artera radială și vena radială) și ramura superficială a nervului radial (Ramus superficialis nervi radialis). Posterior, se află radiusul și membrana interosoasă, iar distal mușchiul pătrat pronator. Marginea laterală a mușchiului flexor lung al policelui vine în raport cu capul radial al mușchiului flexor superficial al degetelor. Marginea medială a lui vine în raport cu mușchiul flexor profund al degetelor, de care este separat printr-un interstițiu, pe unde trec vasele și nervul antebrahial interosos anterior (Nervus interosseus antebrachii anterior).

La gâtul mâinii (articulația radiocarpiană) trece înapoia retinaculului flexorilor, prin canalul carpian, unde tendonul său este plasat cel mai lateral.

În palmă merge de-a lungul marginii mediale a eminenței tenare într-un șanț format de cele două fascicule ale mușchiului flexor scurt al policelui.

La deget, tendonul mușchiului flexor lung al policelui intră într-un tunel osteo-fibros asemănător cu cel al celorlalte degete.

Acțiune

Flectează ultima falangă (falanga distală) a policelui pe prima (falanga proximală) a lui; și secundar prima falangă a policelui pe metacarpianul I și mâna pe antebraț.

Este și un slab adductor al mâinii, determinând o ușoară abducție a acesteia.

Inervația

Inervația este asigurată de nervul antebrahial interosos anterior (Nervus interosseus antebrachii anterior), ramură din nervul median (neuromer C7-C8).

Vascularizația

Vascularizația este asigurată de artera interosoasă anterioară (Arteria interossea anterior) și artera radială (Arteria radialis).

Bibliografie

  • Victor Papilian, Tratat elementar de anatomie descriptivă și topografică (cu aplicațiuni medico-chirurgicale), Ediția III-a, Vol. I. Generalități, osteologie, artrologie, miologie. Sibiu, editura "Dacia Traiana" S. A. 1942
  • Victor Papilian, Anatomia omului, Volumul I – Aparatul locomotor, Ediția a XI-a, revizuită integral de prof. univ. dr. Ion Albu, Editura ALL, 2006
  • Z. Iagnov, E. Repciuc, I. G. Russu, Anatomia omului. Aparatul locomotor, Editura Medicală, București, 1962
  • Viorel Ranga, Anatomia omului, vol. 2 - Membrele, Editura CERMA, 2002
  • Mihail Ștefaneț, Anatomia omului. Volumul I, Chișinău, Centrul Editorial-Poligrafic Medicina, 2007


v  d  m
Lista mușchilor membrului superior
Mușchii umărului
Fascii
Fascia deltoidiană, Fascia supraspinoasă, Fascia infraspinoasă, Fascia subscapulară
Mușchii brațului
Mușchii anteriori
Mușchii posteriori
Fascii
Fascia axilară, Fascia brahială, Septul intermuscular lateral, Septul intermuscular medial
Alte
Patrulaterul humerotricipital, Triunghiul omotricipital, Spațiul rondohumerotricipital
Mușchii antebrațului
Mușchii anteriori
Mușchii posteriori
Mușchii laterali
Fascii
Fascia antebrahială, Retinaculul flexorilor, Retinaculul extensorilor
Alte
Canalul carpian, Tabachera anatomică
Mușchii mâinii
Mușchii eminenței tenare
Mușchii eminenței hipotenare
Mușchii regiunii palmare mijlocii
Fascii
Fascia palmară, Aponevroza palmară, Fascia dorsală a mâinii