Partidul Comunist din România

Partidul Comunist din România (abreviat PCdR) este numele sub care Partidul Comunist Român a funcționat timp de 22 de ani (1921-1943), dintre care 20 de ani în ilegalitate (1924-1944), dirijat de la Moscova prin Comintern, al cărui membru era. Interzicerea PCdR de către Guvernul Ion I.C. Brătianu (6), la 5 aprilie 1924, a fost hotărâtă fiindcă milita pentru autonomia provinciilor românești „până la despărțirea totală de statul român”, calificat drept „stat imperialist”, format din „petice”, prin „cucerirea” de teritorii străine[1]

Mesajul PCdR sugera că just și corect este ca România Mare să se dezmembreze și să returneze Basarabia rușilor, Transilvania maghiarilor și Dobrogea bulgarilor.[2]

După cea de-a VI-a Conferință a Federației Comuniste Balcanice, desfășurată în luna decembrie a anului 1923, PCdR-ului i s-a impus să facă publică lozinca adoptată de partidele Kominternului în problema națională, ceea ce pentru România se traducea prin susținerea, de către comuniști, a principiului „autodeterminării, până la despărțirea de statul român a unor provincii” cu referire specială la Basarabia. Acest lucru a dus la scoaterea partidului în afara legii, în 1924.[3]

PCdR și-a schimbat numele în PCR după 23 august 1944, însă oficial redenumirea a avut loc la 16 octombrie 1945, cu ocazia primei Conferințe a Partidului Comunist.

Secretari generali ai PCdR

  • Gheorghe Cristescu (1921-1924)
  • Elek Köblős (1924-1928)
  • Vitali Holostenco (1928-1931)
  • Alexander Ștefanski (1931-1934)
  • Boris Ștefanov (1934-1940)
  • Bela Breiner (1940)
  • Ștefan Foriș (1940-1944)

Evoluția denumirii

Din mai 1921 până în mai 1943 s-a numit Partidul Comunist din România (P.C.d.R.), 1943 – 1948: Partidul Comunist Român. După unificarea cu P.S.D. (de fapt, „înghițirea“ acestuia de către P.C.R.) din februarie 1948 și până în iulie 1965 a purtat numele de Partidul Muncitoresc Român (P.M.R.). La congresul din iulie 1965 (al IX-lea) a reluat titulatura de Partidul Comunist Român, pe care o va purta până în decembrie 1989.[4]

Note

  1. ^ Ioan-Aurel Pop, Identitatea românească, Elefant Online, 22 feb. 2017 - 179 pagini
  2. ^ „Pagina de istorie: De ce a fost interzis Partidul Comunist din România”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ 100 de ani de la înființarea PCR: Despre istoria Partidului Comunist Român - Fondul Comitetului Central al Partidului Comunist Român (PCR) – secția Relații externe, volumul I, 1921-1949 (Arhivele Naționale, Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale, Biroul Arhive Contemporane). Fila nr. 4
  4. ^ Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, MEMBRII C.C. AL P.C.R. 1945-1989 – Dicționar, Editura Enciclopedică, București, 2004, ISBN 973-45-0486-X

Lectură suplimentară

  • Costin Feneșan: Sub steag străin. Comuniștii și Partidul Comunist din Romania în arhiva Kominternului (1919-1924), Editura Enciclopedică, 2011, ISBN 9789734506293



v  d  m
Partidele politice din România
Partide parlamentare
Partide neparlamentare
Partidul Mișcarea Populară  · PRO România  · Partidul Verde  · Partidul România Mare  · Partidul Ecologist Român  · Noua Dreaptă  · Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat  · Partidul Socialist Român  · Partidul Noua Generație-Creștin Democrat  · Uniunea Populară Social Creștină  · Demos  · Uniunea Națională pentru Democrație, Omenie și Respect  · Partidul Oamenilor Liberi  · Alianța Național Țărănistă  · Volt
Formațiuni ale minorităților1
Uniunea Armenilor din România  · Uniunea Elenă din România  · Uniunea Culturală a Rutenilor din România · Uniunea Croaților din România  · Uniunea Sârbilor din România  · Comunitatea Rușilor Lipoveni din România  · Uniunea Bulgară din Banat-România  · Uniunea Democratică a Slovacilor și Cehilor din România  · Forumul Democrat al Germanilor din România  · Asociația Italienilor din România  · Uniunea Democrată Turcă din România  · Uniunea Polonezilor din România „Dom Polski”  · Uniunea Ucrainenilor din România  · Asociația Macedonenilor din România  · Asociația Liga Albanezilor din România  · Partida Romilor „Pro Europa”  · Federația Comunităților Evreiești din România
Partide desființate/asimilate
Partidul Social Românesc  · Uniunea Națională pentru Progresul României  · Partidul România Unită  · Partidul Democrat Agrar din România  · Partidul Alianța Liberalilor și Democraților  · Partidul Național Democrat  · Noua Republică  · Partidul Unității Națiunii Române  · Partidul Național Democrat Creștin  · Partidul Socialist al Muncii  · Partidul Social-Democrat Român  · Partidul Alianța Civică  · Partidul Democrației Sociale din România  · Partidul Solidarității Sociale  · Partidul Socialist  · Partidul Democrat  · Uniunea Forțelor de Dreapta  · Alianța pentru România  · Partidul Național Român  · Liga Transilvania-Banat  · Acțiunea Populară  · Forța Democrată din România  · Partidul Republican  · Partidul Popular  · Partidul Inițiativa Națională  · Partidul Liberal Democrat  · Forța Civică  · Partidul „Totul pentru Țară”  · Partidul Democrat Liberal  · Partidul Poporului-Dan Diaconescu  · Partidul Conservator  · Partidul Liberal Reformator
Partide istorice
Partidul Național Liberal  · Partidul Național-Țărănesc  · Garda de Fier  · Partidul Naționalist-Democrat  · Partidul Comunist Român  · Frontul Renașterii Naționale  · Frontul Plugarilor  · Uniunea Populară Maghiară  · Partidul Conservator  · Partidul Conservator-Democrat  · Partidul Țărănesc-Democrat Nicolae L. Lupu  · Partidul Poporului  · Partidul Maghiar  · Mișcarea Națională Fascistă (MNF)  · Partidul Țărănesc-Radical  · Liga "Vlad Țepeș"  · Partidul Țărănesc din Basarabia  · Partidul Social-Democrat Independent  · Partidul Național Creștin  · Partidul Național Liberal-Brătianu  · Partidul Conservator Naționalist
1Formațiunile minorităților nu sunt înregistrate în registrul partidelor politice, au totuși drept de reprezentare politică la toate nivelurile.