Statuia lui Ștefan cel Mare din Bacău

Statuia lui Ștefan cel Mare
Vedere dilateralăn față
Vedere dilateralăn față
Poziționare
LocalitateBacău
ȚaraRomânia
Edificare
Data finalizării5 octombrie 1997
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Statuia lui Ștefan cel Mare din Bacău, este amplasată în mijlocul unui sens de giratoriu în fața noii Catedrale Ortodoxe "Înălțarea Domnului" și este unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice ale orașului.

Locuitorii orașului au dorit să aducă un omagiu memoriei unuia dintre cei mai mari și longevivi domnitori ai Moldovei. Ridicarea Statuii lui Ștefan cel Mare s-a făcut cu contribuția cetățenilor orașului. Ștefan Cel Mare a fost domnitorul Moldovei în perioada dintre anii 1457-1504 și a rămas în istorie ca un apărător al independenței Moldovei și a luptelor acerbe duse împotriva celor ce dorea să cucerească țara. Timp de 47 de ani cât a domnit (perioadă deosebit de îndelungată pentru acele timpuri) s-a remarcat prin calitățile sale de strateg și diplomat dar și ca un apărător al creștinismului, prin numeroasele biserici și mânăstiri ctitorite în timpul domniei sale.

Astfel, în memoria celebrului domnitor, locuitorii municipiului Bacău au ridicat Statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare care a fost dezvelită la 5 octombrie 1997.[1]

Note

  1. ^ Statuile Bacăului, mult prea solemne


v  d  m
Obiective turistice în Bacău
Edificii religioase
Catedrala „Înălțarea Domnului”  · Catedrala ortodoxă Sfântul Nicolae  · Biserica romano-catolică Sfinții Petru și Paul  · Biserica Precista  · Biserica Sfântul Ilie  · Biserica Sfântul Ioan  · Biserica Sfântul Gheorghe  · Biserica Sfântul Dumitru  · Biserica romano-catolică Sfântul Nicolae  · Biserica Învierea Domnului  · Biserica Sfânta Treime  · Biserica Fericitul Ieremia  · Biserica Betel  · Biserica Acoperământul Măicii Domnului  · Biserica Adventistă De Ziua A Șaptea  · Biserica Adventistă Speranța  · Mănăstirea Franciscană Sfântul Iosif  · Templul Cerealierilor
Stema Bacăului
Clădiri
Statui și monumente
Statuia lui Ștefan cel Mare  · Statuia lui George Bacovia  · Statuia lui Ion Creangă  · Statuia lui Vasile Pârvan  · Statuia lui Vasile Alecsandri  · Statuia lui Ciprian Pintea  · Statuia eroului Constantin Ene  · Statuia lui Alexandru Vodă  · Statuia lui Decebal · Curtea Domnească
Muzee
Altele
 Acest articol despre sculptură este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea sa !